Joseph Nicéphore Niépce
(1765 - 1833 )
S-a născut la Charlon-sur-Saône, Franţa, la 7 martie 1765. Fiu al unei familii înstărite, suspectată de simpatii regaliste, Niépce a fugit din Revoluţia Franceză, dar a revenit pentru a servi în armata franceză sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. A fost respins însă din cauza problemelor de sănătate, stabilindu-se apoi lângă oraşul său natal din Chalon-sur-Saône, unde a rămas angajat în cercetare pentru tot restul vieţii sale. Pâna la vârsta de 30 de ani a fost pe rând profesor la un colegiu Oratorian, ofiţer de stat major în armata franceză şi apoi administrator al districtului de la Nisa, Franţa, din care a demisionat însă în 1795 pentru a se dedica cercetării.
În luna august, 1807, Niépce împreună cu fratele său, Claude, au inventat un motor cu ardere internă, pe care l-au numit Pyréolophore, explicând că termenul a fost derivat dintr-o combinaţie de cuvinte greceşti pentru "foc", "vânt" şi "produc". Funcţionând pe principiul piston-cilindru, similar cu motoarele pe benzină ale secolului 20, Pyréolophore folosea drept combustibil pulbere Lycopodium. Mai târziu Niépce a susţinut că a folosit motorul pentru a propulsa o barcă.
Când litografia a devenit un hobby la modă în Franţa anului 1813, Niépce a început să experimenteze cu tehnica de imprimare. Neavând calităţi de desenator (pentru asta Niépce a apelat la fiul său Isadore) şi în imposibilitatea de a obţine la nivel local tipul de piatră corespunzătoare litografierii, el a început să caute o modalitate de a obţine imagini în mod automat. Deşi la sfârşitul secolului al XVII-lea cameră obscură era folosită pentru a proiecta imagini pe hârtie şi în secolul al optsprezecelea, inventatorul german J.H. Schulze a observat că sărurile de argint se închid la culoare atunci când sunt expuse la lumină, a fost necesar aproape un secol până când Niépce a reuşi să combine aceste două concepte pentru a produce fotografii. A început prin încercări de a copia gravuri folosid plăci cositorite pe care le-a acoperit cu diverse substanţe sensibile la lumină.
A trecut apoi, în aprilie 1816, la primele încercări de fotografie folosind camera obscura, proces pe care l-a numit heliografie (sundrawing). Din atelierul său, care avea vedere la curtea moşiei familiei sale, Niépce a făcut primele încercări. A folosit hârtie acoperită cu clorură de argint însă imaginea se voala după o perioadă scurtă de timp, nereuşind sa găsească un mijloc de a fixa imaginea. A reuşit însă să îmbunătăţească imaginea prin adăugarea unei diafragme din carton în faţa obiectivului. A folosit, de asemenea, acid azotic pentru a "repara" imaginea pentru scurt timp. Niépce a continuat să fotografieze curtea familiei sale, dar încercările sale de îmbunătăţire a imaginii au fost în zadar, pentru că nu a reuşit sa fixeze imaginea. A încercat diverse tipuri de suporturi pentru un fel de asfalt sensibil la lumină, bitum de Iudeea, care se intăreşte dacă este expus la lumină. Folosind acest material a reuşit în 1822 să obţină o copie fotografică a unei gravuri pe sticlă.
Între 1817-1825, Niépce experimentează cu imagini negative şi pozitive gravate pe metal şi sticlă folosind acizi sensibili la lumină. Deşi procesele utilizate au fost total diferite faţă de procesul folosind clorură de argint, care a devenit în cele din urmă fotografie, el a fost capabil de a produce cu succes copii de gravuri. În 1822 a realizat o copie după o gravură a lui Papa Pius al VII, dar originalul a fost mai târziu distrus când a încercat să mai realizeze o copie. S-au păstrat totuşi o gravură ce reprezintă un om cu un cal şi o gravură ce reprezintă o femeie cu o roata de tors.
În 1826 a folosit pentru prima dată o camera obscura profesională, produsă de Charles şi Chevalier Vincent, doi fraţi opticieni parizieni faimoşi. Într-o zi de vară în anul 1826, Niépce a folosit-o pentru a produce prima fotografie cu imagini din natură ("View from the Window at Le Gras"). A folosit o placă de 20x25 cm cositorită, lustruită şi acoperită cu un derivat petrolier numit "bitum de Iudeea" dizolvat în ulei de lavandă, solvent des utilizat în lacuri, pe care a expus-o timp de 8 ore. Imaginea a fost în final obţinută îndepărtând emulsia neîntărită prin spălare cu ulei de lavandă şi apoi relustruirea plăcii. Datorită timpului lung de expunere cladirile apar iluminate pe ambele părţi. Placa trebuia privită sub un anumit unghi pentru ca astfel zonele care au fost iluminate mai mult să reflecte lumina şi să apară deschise iar zonele întunecate de pe placă, pe care a ramas emulsie, să apară închise. Deoarece placa nu era transparentă nu se putea crea copii sau printuri, fotografia fiind astfel unică.
Una din problemele majore însă, era timpul lung de expunere, Niépce încercând atât prin mijloace chimice cât şi optice de a-l reduce, însă toate încercările sale au fost zadarnice. Aceste eşecuri împreună cu lipsa de bani l-au determinat ca în data de 4 decembrie 1829 să accepte avansurile repetate ale lui Louis Jacques Mandé Daguerre, un pictor parizian, şi a încheiat un parteneriat cu acesta pentru 10 ani cu scopul de a perfecta şi exploata procesul heliografic. Daguerre, care folosea pentru fixarea imaginii clorură de argint, a aflat de succesul lui Niépce prin intermediul fraţilor Chevalier. El i-a scris de mai multe ori lui Niépce, care a ezitat la început, cei doi întâlnindu-se la Paris în 1827. Niépce a murit însă pe 5 iulie 1833, la patru ani după incheierea contractului, în urma unui accident cerebral, fără a reuşi însă să avanseze în cercetările sale.
Daguerre a reuşit în cele din urmă să reducă în mod semnificativ timpul de expunere, prin descoperirea unui proces chimic de developare (a face vizibilă) a imaginii latente (invizibile) formate la expunerea de scurtă durată asigurănd astfel viitorul fotografiei.
Fotografia a fost daruita lui Francis Bauer in urma unei excursii pe care Niépce a facut-o in Anglia în 1827, pentru a adresa un memorandum privind inventia sa societatii regale din Londra ( The Royal Royal Society of London for the Improvement of Natural Knowledge, cunoscuta si sub denumirea de Royal Society ). Demersul său nu a avut succes, asta în mare parte datorită insistenţei lui cu privire la păstrarea secretului metodei, societatea regală avand o regulă prin care refuza să publice o descoperire fără divulgarea procesului.
Fotografia a fost expusă public ultima dată în 1898 fiind uitată apoi până când Helmut Gernsheim a expus-o din nou în 1952 când Eastman Kodak Company a creat o copie. În 1973 a fost cumparată de către University of Texas. Astăzi se află expusă la Harry Ransom Humanities Research Center.
Editura Life a publicat-o in "100 Photographs that Changed the World".
Bibliografie:
The History of Photography - Beaumont Newhall
Wikipedia
Enciclopedia Britanică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu