Primul însă care a pus problema folosirii camerei obscure în folosul desenatorilor a fost Giovanni Battista della Porta în cartea sa Natural Magic (1553). Cincisprezece ani mai târziu Daniello Barbaro, profesor la Universitatea din Padua, a arătat că se produce o imagine mult mai clară dacă se foloseşte o lentilă în locul orificiului:
"Închideţi toate uşile şi ferestrele astfel încât să nu intre decât lumina prin lentilă. În capătul opus ţineţi o foaie de hârtie pe care o mişcaţi înainte şi înapoi până când obţineţi o imagine clară. Pe acea foaie de hârtie veţi obţine o imagine aşa cum apare în realitate, cu distanţe, culori şi umbre şi mişcare, norii, apa curgând, păsările zburând. Menţinând foaia de hârtie fixă veţi putea trasa toată imaginea cu o peniţă, crea umbrele, puteţi colora imaginea".
La începuturi camera obscură era de fapt o cameră destul de mare în care artistul putea intra.
În secolele 17-18 camera obscură ajunsese deja la dimensiuni de ordinul 60-70 cm ( vezi imaginea de sus ) fiind dotată cu o lentilă simplă. Însă imaginea produsă de o lentilă simplă nu este clară intr-un plan şi astfel au apărut lentile duble cu focale diferite ce produceau o imagine destul de clară în plan. În secolul 18 camera obscură era deja echipament standard pentru artişti.
Camera lucida a fost proiectată de către William Hzde Wollaston în 1807. Dispozitivul folosea o prismă prin care artistul vedea în acelaşi timp atât subiectul cât şi hârtia pe care desena.
Exploratorul Basil Hall a folosit o camera lucida pentru a-şi documenta călătoriile sale.
Cele două aparate au fost folosite în mare parte de către artişti, utilizatorul trebuid să aibă valeităţi artistice pentru a putea reda cât mai exact imaginile. Din această cauză în anii ce au urmat în mintea tot mai multor oameni de ştiinţă a încolţit ideea de a face ca lumina să deseneze în locul peniţei.
Bibliografie: The History of Photography - Beaumont Newhall
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu